Incep prin a spune ca imi cer mii de scuze pentru lipsa indelungata de pe acest blog. Intradevar noul job imi consuma mai mult de jumatate din zi, astfel ca atunci cand vin acasa sunt franta si fara chef. Singurul lucru pe care vreau sa il fac este sa fac un dus ( a fost extrem de cald zilele astea) si sa ma pun in pat. Cu siguranta in week-end am mai mult timp ca sa ma dedic blogului as aca va rog sa ma iertati ca nu pot scrie/raspunde la comentarii in timpul saptamanii.
In aceasta zi de 14 iunie in urma cu 22 de ani s-a nascut subsemnata Beatrix aka Mika aducand bucurie in sufletele parintilor sai si scutindu-si mama de cele 9 luni de sarcina . Am incercat sa fiu cuminte la mama in burtica prin urmare venirea mea a fost lenta . Imi era prea lene sa plang chiar si atunci cand imi era foame, sete sau aveam nevoie sa mi se schimbe scutecul de bumbac. Mancarea mea preferata: piure la borcan Milupa. Chiar daca aveam 4 ani eu inca il mai mancam. Obisnuiam la gradinita sa bat un singur baiat, serios, nu stiu ce aveam cu acel biet copil insa si-a luat o bataie pe cinste cand a indraznit sa ma parasca la educatoare. Imi amintesc cu placere cum la gradinita aveam un grup mare de copii care se lasau condusi de mine. Odata am facut pipi pe mine si de rusine nu m-am mai jucat cu nimeni in ziua aceea, educatoarele au crezut ca sunt bolnava deoarece mereu eram energica. Mancarea mea preferata era grisul cu lapte si supa de rosii cu fidea in forma de alfabet. Mama si tata lucrau pe un tren cu vagon restaurant iar eu mergeam mai mereu cu ei, cel mai ciudat lucru era atunci cand ma puneam cu matura in mijlocul holului...cu matura in mana :)) Eram un copil destul de independent asa ca intr-o zi m-am decis sa le spun parintilor( de fapt sa le ordon) sa nu mai vina cu mine la gradi deoarece sunt un om mare si pot merge singura. Mi-au lasat impresia ca sunt singura pe strada insa erau in spatele meu la cativa zeci de metrii.Mergand linistita a trebuit sa trec strada, m-am oprit am ridicat mana mea micuta si masina s-a oprit iar eu am trecut fara vreo temere.
Pentru mine copilaria ramane o etapa importanta din viata mea, una frumoasa din care poate as fi vrut sa nu plec niciodata. E placut sa fii copil si rasfatat de cei din jur singura problema existentiala fiind cea a timpului, mereu nu ramanea destul timp cat sa ma joc. Tind sa cred ca am fost un copil diferit, mereu am stiut ce vreau sa fac si tot timpul faceam cumva ca totul sa fie in avantajul meu. Da, cred ca eram destul de manipulatoare:)) ca oricare alt copil insa diferenta facea ca eu nu ma tavaleam pe jos plangand.
Vreau ca azi sa fie motivul primului meu concurs, sponsorizat de mine, din propriile mele resurse.
Reguli:
1. Perioada de desfasurare este 14 iunie-30 iunie.2010 pentru ca toata lumea sa aiba timp sa participe
2. Vreau sa lasati un comentariu in care sa specificati una dintre cele mai frumoase/haioase amintiri din copilarie
3. Trebuie sa ma urmariti prin intermediul Google Friend Connect sau prin mail.
Premiul:
Paleta de culori 88 shimmer
Prin urmare astept comentariile voastre si celor care isi serbeaza ziua de nastere in iunie le doresc multa, multa fericire, sanatate si noroc in viata
20 comentarii:
La multi ani! :*
La multi ani! Sa ai parte de multa sanatate si fericire! Eu sunt nascuta pe 13 iunie :) dupa 9 luni si 10 zile de stat in burtica mamei.
O amintire frumoasa din copilarie? Cred ca cea mai frumoasa a fost cand de Mos Nicolae, la 5 dimineata a venit tata cu 2 plase mari de portocale si le-a rasturnat in pat. Pe vremea aceea (inainte de '89) portocalele erau o raritate. Cand am vazut patul plin de portocale (mi se parea mie ca e un intreg munte), ochii mi s-au luminat de bucurie si l-am pupat pe tata de mii de ori... El saracul scapase de la schimbul 2 si de acolo se dusese la alimentara, unde statuse toata noaptea la rand pentru portocalele mele...
La multi ani! sa fii sanatoasa si fericita si mai putin stresata de job! (cred ca deja te bucuri ca esti pe outbound:D). Una din povestile haioase e cea cu primul meu cuvant: vorbea tata cu mama despre mine si i-a zis "nu vezi ca e o zapacita" si eu am strigat la el "zapacita tu!"si faza tare e ca e una din primele mele amintiri. Te urmaresc cu google friend connect.
La multi ani!! Pff eu n-am fost tocmai un copil cuminte cand am fost mica.. Tin minte ca eram odata la tara si bunica cu care stateam eu, trebuia sa vina in oras sa-si cumpere medicamente si ma dus la cea de-a doua bunica cu care nu ma intelegeam. Dupa ce a plecat buni am mai stat 5 min si m-am dus pe jos acasa unde stateam. Am traversat 1 sat. Cand a venit buni s-a speriat un pic ca nu ma gasit acolo si a venit intr-un foc acasa. Acasa unde am stat pana cand am venit la facult in buc, blocul nostru era mai izolat de o gradina de flori, flori pe care le luam si le duceam mamei mele, numai ca intr-o zi baba de la parter a iesit cu paru' dupa noi (eram mai multi prin gradina ei) si ne-a alergat cred ca vreo jumatate de ora :))). Eh...si multe altele de genul acesta. Te urmaresc pe google friend ca diana oancea.
Desi m-am trezit si eu dupa o zi, LA MULTI ANI! Sa fii fericita, sa iti reuseasca toate proiectele pe care le ai acum si sa iti implinesti toate dorintele1
Buna! In primul rand vreau sa iti urez un calduros "la multi ani", chiar daca fac asta cu o zi intarziere. Iti doresc sa ai parte de toata sanatatea si fericirea din lume!
Acum as vrea sa iti povestesc si eu o intamplare amuzanta. Eu am avut o copilarie destul de linistita pentru ca am fost un copil cuminte si oricum nu prea ai ce prostii sa faci intr-un cartier de blocuri in special ca, atunci cand eram mica, nu puteam pleca din fata blocului pentru a nu ma pierde parintii mei din raza lor vizuala.
Inca de cand eram mica, ma credeam o business woman :)) si faceam tot felul de afaceri cu parintii si bunicii mei (din toate, normal, trebuia sa imi iasa mie niste bani) sau pacalindu-mi prietenele. Tin minte cand eram in clasa a II-a si, intr-o zi de vara, ma jucam prin spatele blocului cu prietenii mei pana cand m-am hotarat sa ma duc sa imi iau o ciocolata. Aveam si eu in buzunar cativa lei (de fapt zeci de mii de lei cum era atunci) de la bunica mea dar ciocolata pe care mi se pusese mie pata era prea scumpa... Ce sa fac si eu? M-am dus hotarata in casa, am luat cateva jucarii (din Happy Meal-urile de la McDonalds), am luat un scaunel, m-am postat in fata blocului (intr-o zona destul de circulata) si m-am apucat sa vand. Fiecare jucarie avea langa ea o hartiuta cu pretul. Tin minte ca a trecut o fetita careia ii placea foarte mult un calut roz pe care il avea si, dupa o partida de plans, mama ei nu a avut de ales si i-a cumparat jucaria.
Dupa ce mi-am terminat vanzarea m-am dus si mi-am cumparat ciocolata mult dorita si m-am intors la joaca. Cand a auzit mama mea de inteligenta mea idee de a face bani la varsta aia a ramas uimita si mi-a spus ca sunt foarte buna la facut afaceri.
Nu este o intamplare foarte amuzanta dar pentru mine este o amintire placuta pentru ca tare mult mi-as dori sa ma intorc in copilarie cand singura mea problema era acea ciocolata...
PS: am uitat sa specific ca te urmaresc cu numele flori corpaciu.
aveam cam 7-8 ani....eram in curatenie si nu era nimic la locul lui;in bucatarie datorita faptului ca peretii erau proaspat varuiti intre frigider si perete era un spatiu destul de marisor iar langa frigider era un scaun;am vrut sa ma asez pe scaun dar in schimb am aterizat intre frigider si perete :)) tin minte ca o strigam pe mama sa ma ajute sa ma ridic iar ea ma cauta in toata casa pentru ca nu-si dadea seama de unde o strigam....iar eu eram cu picioarele in sus dupa frigider :))
LA MULTI ANI!!!
buna ! iti urez la multi ani! am descoperit blogul recent si l am citit pe nerasuflate pt ca sunt pasionata de beauty,shopping:P si mi place sa citesc reviewuri ale produselor inainte sa le achizitionez.cel mai mult mi a placut articolele despre tipurile de pensule si cel despre noile truse de la elf.pacat ca nu sunt si pe site ul romanesc,ma gandesc sa dau oricum o comanda la ei.
o intamplare amuzant:era mos nicolae si eu ma plictiseam prin casa,cred ca aveam cam 5 ani.la un moment dat,spre surpriza mea am gasit intr un dulap o punga cu multe dulciuri .cand a ajuns mama eu eram deja imbracata cu noile hainute,cu un fes nou pe cap si mancasem si multe din dulciuri.mos nicolae venise anticipat:))
si referitor la paleta :stii cumva de unde as putea sa o cumpar? am aflat de ea tot de pe bloguri de beauty si chiar imi place
*mi au in primul comentariu
Cred ca trebuia sa iti spun si cum te urmaresc, nu? Pai te urmaresc prin yahoo, numele este Adina, trebuie sa iti las un mail sau altceva? Nu ma prea pricep :))
Buna, Mika. Iti urmaresc blogul de muuuulta vreme si acum m-am inscris sa te urmaresc si de pe mail. Al meu e cel care se termina in co.uk. Si de pe contul de google te urmaresc, acum mi-am dat seama ca se poate si asa.
Vreau sa iti urez si eu LA MULTI ANI, sa fii sanatoasa si iubita si sa ai mereu puterea de a-ti transforma visele in realitate si de a lupta pentru ceea ce vrei.
Ca sa fiu la subiect, o sa iti povestesc care e cea mai draga amintire a mea de cand eram mica.
Pentru ca ai mei nu puteau sa plece vara niciodata, plecam mereu, eu si sora mea, cu bunicii din partea mamei, la mare. Bunicul lua bilete prin sindicat si ne luau si pe noi, ca eram mici si nu ocupam loc. Am foarte multe amintiri din ani diferiti referitoare la momentele de dinainte de plecare. Tot timpul incepeam cu cateva saptamani inainte cu cateva sedinte de stat la plaja, impuse de bunica mea in ideea sa ne obisnuim cu statul la soare si sa nu ne ardem la mare.
Apoi, tin minte ca tot timpul plecam cu acelasi tren, e un rapid care pleca seara pe la 11 si ajungea dimineata devreme la mare. Cred ca e si acum trenul asta, dar cand am avut nevoie in ultimii ani l-am ales mereu pe cel care pleaca dimineata devreme din Brasov si ajunge e litoral dupa-masa pe la 2 sau 3.
Spuneam, deci, ca obisnuiam sa calatorim noaptea. Nu aveam notiunea timpului, asa cum o am acum, si nu imi amintesc sa-mi fi parut vreodata drumul incredibil de lung. Mai ales ca dormeam destul de mult din el.
Dimineata cand rasarea soarele noi eram de obicei pe pod la Cernavoda si momentul era unul superb, cu lumina aia specifica rasaritului reflectata in apa Dunarii. Fiind mica, nu imi dadeam seama deloc de ce, daca am ajuns la apa, mai avem atata de mers. Bineinteles ca nu faceam de nicio culoare distinctia intre Dunare si Marea Neagra. Nu imi amintesc cum suportam finalul drumului, nu cred ca era foarte rau si nici nu cred ca sufeream prea tare, cum mi s-a intamplat in anii trecuti pe tronsonul ala pana la Constanta, unde ai senzatia ca nu mai ajungi. Oricum, aveam tot timpul de lucru cu noi, adica papusi, carti sau alte jucarii si, fiind cu sora-mea mai mica, nu imi amintesc sa ma fi plictisit vreodata prea tare, mai ales pe tren.
Oricat m-am chinuit, n-am reusit, acum ca sunt mare, sa recreez gustul mancarii pe care o luam pe drum, de fapt pe care bunica o pregatea pentru drum. Nici nu imi mai aduc bine aminte ce luam cu noi, dar, oricum, mereu am fost fanul modului in care gateste bunica, deci probabil, chiar daca nu era nimic iesit din comun, tot mi se parea minunat.
La mare, timp de 10 zile, cat dura sejurul, aveam acelasi program dupa care acum tanjesc. Ne trezeam devreme, mergeam pe plaja la ore relativ sigure, ne intorceam la masa pe la ora pranzului si apoi dormeam o ora. Dupa aia, bineinteles, ne duceam iar pe plaja si stateam pana se facea racoare. Serile luam mereu pepene, pe care il mancam in camera apoi, si ne plimbam prin statiune. Normal ca nu imi mai aduc aminte clar in ce statiuni am fost, insa am fost de destul ori in Eforie Nord incat sa il stiu la perfectie si acum, cand sunt mare.
Vacantele la mare cu bunicii s-au terminat in momentul in care buncul s-a pensionat si nu a mai avut dreptul sa ia bilete prin sindicat, dar si pentru ca bunica a facut un infarct si nu mai are voie sa stea la soare. Sunt cel putin 10 ani de atunci cred, dar tot ma gandesc cu nostalgie la vacantele alea, ce frumoase si simple erau. Si acum imi dau seama cat imi lipsesc...
Buna!
Cea mai amuzanta amintire din copilarie...pai,ar cam fi moartea pestilor bunicului meu.Eram mica si locuiam la bunici si intr-o zi m-am gandit ca saracii se plictisesc in acvariu.In plus,mi se pareau si foarte dezordonati cum se plimbau asa in voie.Asa ca m-am inarmat si o lingura si am purces spre a-i scoate din acvariu si i-am aliniat pe covor ca la armata!Evident,nu toti au murit in acelasi timp,iar cei care nu erau cuminti*a se citi inca miscau* i-am pus la colt.Cand a descoperit bunicul meu patania mai sa-si smulga parul din cap.
Din fericire,a putut salva cativa dintre ei.
Abia acum peste ani realizez cat de cruda am fost cu sarmanele creaturi,mai ales ca intre timp am devenit o iubitoare si mai infocata a animalelor.
P.S: te urmaresc cu Google friend connect.
In primul rand un cald la multi ani!! :)
Sunt o cititoare "noua" a blogului tau. Am pus intre ghilimele pentru ca, desi il citesc de cateva luni bune, nu m-am abonat oficila pana acum :D
Esti foarte generoasa cu premiul.
Ah si amintirea, ca o uitam!
Cand aveam vreo 4 ani, mai exact de ziua mea tati ne filma, pe mine si mama mea, prin dormitor. Iar eu, ca sa ma dau in spectacol cred :)) am muscat-o de nas si i-am dat drumul abia cand a inceput saraca mama sa planga de durere. Nu mai spun ca tot nasul ei era rosu si umflat. Nu este o amintire frumoasa pentru ea, dar cu siguranta este haioasa acum ca o vedem pe caseta!
la multi ani cu intarziere si din partea mea...
si ziua mea urmeaza,pe 27 mai exact.
imi amintesc cu placere de copilarie,cand stateam de dimineata pana seara afara in vacante si ma jucam... dintre momentele haioase,imi vin acum in minte cele in care ajungea mama acasa si ma gasea plina de ruj si farduri,imi amintesc si acum mirosul produselor ruby rose.va imaginati ca nu stia pe unde sa le mai puna,sa nu le gasesc:))
Buna Mika :) Si eu sunt nascuta pe 14 iunie, dar in urma cu 17 ani :D
Imi place cand gasesc pe cineva nascut in aceeasi zi cu mine ;))
Intamplari din copilaria mea...Imi e e greu sa aleg una asa cum ai spus, asa ca iti voi povesti cea mai haioasa, dar si cea mai frumoasa intamplare:D
1. Cea mai haioasa intamplare
Aveam doar 3 anisori, iar parintii mei plecau la serviciu si pe mine ma lasau de obicei cu o vecina dimineata, timp de 8 ore. Cu o zi inainte, mama a anuntat-o pe vecina sa vina sa stea cu mine a doua zi pentru ca nu mai are concediu. Dar vecina mea avea ceva probleme de sanatate printre care si faptul ca nu auzea bine si a inteles ca de fapt mama mai este libera o zi si ca nu este nevoie sa vina la mine. Apoi a urmat "libertatea" :)) Stand singura 8 ore la 3 ani.. am facut ce-ar fi facut orice copil.. prostioare ;)) Am "spalat" cu Axion o poseta a mamei si am mancat paine pe care o gasisem pe masa. Probabil nu m-am speriat pentru ca atunci as fi plans si ar fi venit vecinii. Cand s-a intors mama m-a gasit dormind cu picioarele jos si cu capul pe pat. Langa mine era un colt de paine iar in casa un miros de... treaba mare :)) Cred ca eram independenta de mica :))
2. Cea mai frumoasa intamplare
Aveam 9 ani si era vara. Urma sa plec cu familia la mare. La 8 ani(dupa ce am terminat clasa intai), am fost in tabara cu scoala la mare, dar in grija parintilor celei mai bune prietene si colege. Astfel ca vara urmatoare, cand eram in vizita la prietena mea, i-am propus (fara sa ma gandesc macar o clipa la consecinte) prieteni mele sa vina cu mine si cu parintii mei la mare, ba chiar i-am asigurat pe parintii ei ca ai mei ar fi de acord fara nici o problema. Ajungand acasa... a inceput calvarul :)) I-am spus mamei de decizia inteleapta si fiind pusa in fata faptului implinit, a fost nevoita sa aiba grija de 2 fetite la mare:D Distractia la mare o saptamana cu cea mai bune prietena a compensat cu varf si indesat morala primita de la parinti ;))
Sper sa castig trusa pe care mi-o doresc foarte mult:D
Te pup:*
Anca
LMA cu intarziere! Mai bine mai tarziu decat niciodata :D
Cea mai frumoasa amintire a mea din copilarie este constituita fara indoiala de bunici...care acum nu mai sunt in viata, dar asta nu inseamna ca amintirea lor n-o sa mi defineasca copilaria pentru totdeauna si n-o sa ramana vie.
cele mai frumoase erau verile la casa bunicilor mei, la tara, inconjurata de dragoste, aer curat, flori si nu in ultimul rand animale.N-am sa uit cum plangeam in hohote ore in sir dupa ce plecau parintii, pe principiul "Vreau la mama", si cum bunica imi facea dovleci gen halloween:)) (scobiti cu diverse fete, cu lumanare inauntru, you get me) si mergeam in gradina sa-i "speriem" pe bunicul si pe fratele meu, sau imi daruia cutii intregi de jucarii.Ar fi facut totul doar ca sa ma impace.
N-am sa uit cum fugaream curcile si cum mancam vara pe terasa, cei mai buni cartofi prajiti si cea mai buna salata (desi sunt un fel foarte banal, aveau un gust special fata de acum, era altceva) , cum ma trezeam in miros de oua ochiuri si clatite, cu soarele in ochi, cum faceam "mancare" papusilor din boabe de strugure necopt, cum am cazut de pe gard si mi-am julit tot nasul, cu putine saptamani inainte de inceperea clasei I.
N-am sa uit dragostea bunicilor, sfaturile lor pe care acum doar mi le imaginez, si incerc sa fac in asa fel incat sa stiu ca ei ar fi multumiti daca ar mai fi inca aici...
Ei sunt cel mai bun simbol pentru copilaria mea, pentru adolescenta mea, si sunt convinsa ca sunt si cei care ma ghideaza acum, de acolo de unde sunt.
Trimiteți un comentariu