Azi a fost ultima zi in firma care mi-a rapit 2 ani. In cele mai adanci vise ale mele credeam ca va fi ziua in care voi iesi cu un zambet larg insa azi am fost trista. Intradevar m-am simtit eliberata insa trista ca de luni nu voi mai avea script-ul lipit de monitor, Alexandra nu va mai fi in dreapta, Rebeca in stanga, Alina in spate si Ionela Team Leader-ul la "Biroul Electoral Central". M-a cuprins tristetea cand am predat cascuta, prietena de suferinta ( cea care mi-a dat si dureri de cap), intr-un mod patetic cum numai eu puteam sa fac am inceput sa o curat, chiar si cutia. Cu toate ca asta mi-am dorit, sa plec de acolo nu pot spune ca nu imi va lipsi atmosfera din ultima luna. Eram noi fetele, cele care ne plangeam cand trebuia sa apelam din nou, cele care asteptam sa ne luam cate o pauza, cele care profitam cand pica reteaua si nu puteam lucra, noi cele care ne certam, noi cele care radeam , cele care vorbeam despre targete si noi proiecte.
Azi am fost pentru ultima data la fumoar, fumand pasiv. Imi va fi dor de glumele noastre, de Rebeca ispititoarea, cea care aducea cioco la lucru cand stia ca sunt la dieta. Alexandra si discutiile noastre profunde, Alina si felul ei de a fi, uneori enervant de directa. Bineinteles si restul fetelor imi vor lipsi fiecare cu ale ei.
Am intors privirea pentru ultima data la acel etaj, am mancat pentru ultima data in acea bucatarie, am deschis pentru ultima data acel frigider, am inchis pentru ultima data acea usa si am folosit pentru ultima data acel calculator, mouse si cartela de aces. Am spus pentru ultima data "Buna ziua, numele meu este...., doresc sa vorbesc cu...". Nu regret ca am plecat ci imi e oarecum frica de nou dar totusi de-abia astept prima zi de lucru. Nu e sfarsit de lume si nu e ca si cum nu as mai vorbi cu persoanele de la fostul job doar ca nu va mai fi acelasi lucru. La noul job sunt singura fata din echipa, nu am probleme, e chiar mai ok cu baieti dar totusi....
Scriind acum imi vin zeci de apeluri in minte care mai de care idioate, programele la care am lucrat si acum le stiu, proceduri si script-uri, toate sunt inca prezente in mintea mea insa sunt niste amintiri dornice de a fi uitate, inlocuite cu ceva mai bun si mai folositor. Nu ma va mai enerva cand cineva imi va folosi cascuta sau cand imi umbla la birou si nu facea curatenie.
Sper sa nu va plictisesc cu prostiile mele din viata personala insa simteam nevoia sa scriu si bineinteles am cedat la insistentele Andrei care mi-a spus ca nu mai are nimic de citit de 1 saptamana si m-a amenintat ca daca nu scriu o patesc :))
Toate au un inceput insa si un sfarsit. Voi dormi gandindu-ma ca pentru prima data in ultimi 3 ani am luat decizia cea mai buna pentru mine. In sfarsit a venit acel ceva care sa imi redea speranta ca exista si ceva bun pentru mine rezervat. Acea luminita de la capatul tunelului, am ajuns acolo.
2 comentarii:
Bea, e o etapa care s-a terminat. Nu te mai gandi la ce a fost, gandeste-te la ce va fi de acum incolo, mult mai frumos si mai bine. Nu ne plictisesti, stai linistita, chiar mi-a placut postarea ta, scrisa atat de frumos si plina de emotie. Te inteleg perfect, si eu am trecut recent prin asa ceva si o sa mai trec, pentru ca urmeaza un pas si mai mare.
Te pup si te citesc mereu cu interes, orice ai scrie.
Multumesc, uneori e greu sa te deprinzi de ceva cu care ai fost obisnuit cu toate ca urai acel ceva. Era vorba de atmosfera din jurul meu care in ultima luna a fost una minunata, care a compensat ultimii 2 ani de rahat (scuzati limbajul).
Trimiteți un comentariu