Pasind in mijlocul inimii

A trecut mult timp de cand mintea mea s-a fortat sa gandeasca ceva,mult timp ..prea mult timp am petrecut departe de fiinta mea. Simt nevoia de a evada din banal, vreau intr-un loc linistit cu soare,un loc de unde pot vedea tot orasul cu o cana de ciocolata calda si gandurile mele. Doar eu si fiinta mea intr-o calatorie catre o viata idilica, fara oameni care sa aiba asteptari mult prea mari de la tine,fara nimeni care sa te presezi sa faci ceva, fara nimeni care sa iti invadeze intimitatea cand vrei sa stai draqu singur, fara zgomotul lasat de tramvaie, taxiuri, fara vanzatoarele cu aere de superioritate, fara oameni stupizi care pun intrebari la fel de stupide si fara sens.
Curios,dar observ ca majoritatea persoanelor pe care le cunosc trec prin aceasi faza letargica de melancolie,tristete, fiecare are propriile lui trairi dar intr-un final ne asemanam ca suntem la fel de.... infundati intr-un abis al tristetei.

Am facut "curatenie" prin PC si am dat peste un text care l-am scris..hmm...pe cand eram in liceu. Am ramas socata... exprima la perfectie ceea ce simt eu acuma doar ca...atunci ma refeream al altceva..acum privesc din alta perspectiva textul respectiv.

"

Azi am privit in urma mea,cat as fi vrut sa nu ma fi intors

Imagini se rulau in mintea mea,si nu am vazut decat un trecut furios

M-am reintors in timp si am regretat, era prea tarziu....am intrat

N-am avut puterea sa schimb nimic,trecutul era deja creat

Paseam pe lacrimi peline,si m-am izbit de strigate surde

Cosmarurile venea cu acceasi intensitate ucigatoare

Ura ce o salasuiam...inca se afla pe acelas altar fara soare

Fara lumina vietii,acoperit doar cu cenusa fiintei chinuite

Am ajuns in aceeasi incapare pe care am ars-o,.

Cristalul meu de ciocolata s-a spart....si cu el viata

Am pasit printre oameni mai mult moarta decat vie

sufletul meu se zbatea in piept in speranta unei reinvieri

Si tot ce am lasat in urma nu a fost decat..durere

Fortele imi erau secate...ma simteam fara putere

Tot ce am dorit, am avut si pierdut....

Si din umbra luminii ma urmareste mereu acelasi trecut...

Neincetat prezent in fiorii ce imi strabat sufletul

Si cu fiecare zi ce tece mor si iar si iar...

Ma cufund in abisul amintirilor,traind cu speranta reintoarcerii

Dori-mi-as sa uit tot ce simt,absolut tot ce am trait... "

Mi s-a spus ca de fapt nu vreau eu sa uit de trecut...acuma intrebarea mea: dupa tot ce s-a intamplat chiar pot uita atat de usor? Da au trecut mai bine de 4 ani de atunci dar amintirile inca sunt vii, si da, au trecut 10 ani si inca nu am putut sa ma desprind de imaginea persoanei cu cea mai mare importanta din viata mea!Ca sa uit ar trebui sa ma nasc inca de 3 ori si inca as resimiti acele momente ingrozitoare, inca sunt prinsa in trecut, de frustrarile de atunci. Toti au intrat in sufletul meu cu bocancu...s-au sters pe picioare..au stat la cafea si au iesit..fara sa mai tina cont ca nu sunt presul nimanui, fara sa le treaca prin minte ca nu sunt doar un copil sau o tipa care arata bine si doar atat. Cata surprindere au unii oameni cand observa ca pot vorbi..si mai ales ca pot GANDI, de parca as fi de o alta planeta.